[cititi prima parte]

Grupul pentru Dialog Social: grup de presiune externă

Fireşte, încurajaţi de prestaţia lacunară – chiar dacă bine intenţionată – a senatorului Nicolae Cerveni şi de lipsa de replică a publiciştilor ortodocşi, au revenit în forţă mercenarii cunoscuţi, înregimentaţi în Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.), grup care, în esenţă, este foarte „elitist“ şi care nu promovează un „dialog“ social, ci, dimpotrivă, face o insidioasă muncă de falsificare a valorilor şi de deturnare a opiniei publice. De aceea, G.D.S. reprezintă vectorul principal al războiului axiologic dus contra României. Pentru demonstraţie, dacă mai era nevoie, facem câteva exemplificări.

Gabriel Andreescu:

„În sfârşit, a treia temă şi mesajul de fond, necesitatea împotrivirii ferme la orice imixtiune externă în viaţa Bisericii Ortodoxe (şi, deci, a neamului românesc) – care ar repeta, spre exemplu, episodul retrocedării Bisericii «Schimbarea la Faţă». Afirmând: «Încă nu avem război între noi, dar avem dezbinare», Î.P.S. Bartolomeu ne dă să înţelegem, desigur, că Biserica Ortodoxă se pregăteşte de (ori pregăteşte) un război. (…) Ce poate fi mai expresiv pentru un profesionist al discursului despre iubire decât o frază de genul: «Îi invit să nu profite de smerenia ortodoxă». «(…) Atunci când e vorba de a apăra demnitatea adevărului lui Dumnezeu, stăm cu Crucea sus, cu fruntea sus şi în picioare».

Nu cred că s-ar mai putea adăuga ceva esenţial, acum şi în perspectivă, la mesajul Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Aceasta va lupta ca să fim (ca să rămânem) un neam ortodox, unde domneşte unitatea de conştiinţă, nu statul de drept. A spune că Biserica Ortodoxă luptă pentru confirmarea unei linii a lui Huntington, între noi şi civilizaţia de la Apus, constituie, totuşi, o eroare. Eroare, întrucât, după politologul american, linia ar urma arcul Carpatic, plasând Transilvania într-un spaţiu de altă natură decât spaţiul Răsăritean apărat de Î.P.S. Bartolomeu Anania“ [33].

Aşadar, grija lui Andreescu este linia lui Huntington – care este un „teoretician“ al faimosului grup francmasonic numit ambiguu Consiliul pentru Relaţii Externe (C.F.R.) din S.U.A. Nu degeaba Octavian Paler 1-a descris ca pe un impostor; dacă, totuşi, nu ar fi pe aceeaşi baricadă, ar fi obligat să-i spună şi că este un trădător de ţară, cum a şi fost calificat de presa naţională. Aşadar, ca şi în cazul utilizării epatante a unor nume ca Gauss, Cantor, Dedekind ş.a., cu care îl înghesuia pe O. Paler în polemica din 1996, acum G. Andreescu vrea să demonstreze că poate să vorbească despre „tot ce se poate şti“, ca Picco de la Mirandola; numai că el este un pic cam prea mic în comparaţie cu renascentistul sau cu matematicienii cu care se împăunează şi pe care îi cunoaşte doar după nume şi nu şi după operă; căci, altfel, se ţinea de fizico-matematică şi nu se apuca de filosofie, politologie, etnologie etc.

Andrei Cornea:

„…cum s-ar putea înţelege declaraţia unui foarte important ierarh cum este Bartolomeu Anania, cum că va propune Sinodului să accepte ca Biserica să dea recomandări de vot populaţiei? Cum se poată interpreta o astfel de declaraţie? Ca o sugestie că Biserica Ortodoxă ar putea şantaja puterea actuală cerându-i ca, în schimbul unei recomandări de vot în favoarea sa, să-i dea câştig de cauză în disputa cu Biserica Greco-catolică? Ca o intenţie de a-şi negocia în forţă statutul, de «Biserică Naţională», obţinând anumite prerogative în educaţie şi cultură? (…)

Ca şi Armata, şi Biserica Ortodoxă nu prea acceptă să-şi privească cu responsabilitate şi simt critic trecutul, atât cel din timpul comunismului, cât şi cel mai vechi: ea nu şi-a explicat niciodată (…) rolul său în susţinerea directă sau indirectă a ortodoxismului, a mişcării legionare, ori a antisemitismului. Comportamentul public al unei organizaţii ca A.S.C.O.R., susţinută de autoritatea Bisericii, lasă impresia că fundamentalismul ortodoxist nu e nici azi inacceptabil pentru Biserică. Oricum, Biserica Ortodoxă Română (şi în general ortodoxia) nu a trecut încă prin purgatoriul reformator al unui «Conciliu Vatican II» sui generis.

Tentaţia de a da atenţie şi chiar curs acestor cereri de privilegii poate fi serioasă pentru un guvern (al lui Radu Vasile – n.n., V.I.Z.) care vrea să diminueze conflictele cu orice preţ. După părerea mea, însă, dacă va accepta menţinerea unor privilegii, nu numai că guvernul nu va reduce substanţial, pe termen mai lung, şansa unor conflicte, dar şi preţul de plătit acum va fi insuportabil de mare“ [34].

În schimb, Andrei Cornea, fiind un evreu aşaa cumsecade, se face că nu înţelege de ce, de exemplu, cehoslovacii, care, deşi sunt catolici, nu au privit niciodată cu ochi buni – nici înainte de 1945, nici după 1989 – Curia papală, care manevrează Biserica Catolică: şi asta pentru „simplul“ motiv că Vaticanul a dispus arderea pe rug a lui Ian Hus, care se ridicase împotriva exploatării sângeroase şi a împilării naţionale a cehoslovacilor, comise de prelaţii catolici, în înţelegere cu imperialii germani şi austrieci. Dar ceho-slovacii, care au avut mereu un dezvoltat simt naţional, nu au uitat niciodată martiriul lui Ian Hus şi al tovarăşilor săi. De ce românii nu ar avea dreptul să îşi apere interesul şi spiritul naţional?! De asemenea, A. Cornea se face că nu înţelege că atât crimele din timpul războiului husiţilor, cât şi crimele comise, din ordinul împărătesei catolice Maria-Thereza, de generalul Bucow, care a distrus cu tunul circa 180 de biserici, schituri şi mănăstiri ortodoxe şi a omorât zeci de mii de români pentru că nu voiau să accepte Unirea cu Roma, tot crime împotriva umanităţii se cheamă (chiar dacă termenul a apărut cu două secole mai târziu) şi, deci, sunt imprescriptibile. Apoi, Ortodoxia nu a trebuit niciodată „să treacă prin purgatoriul reformator al unui Conciliu Vatican II“ pentru simplul şi binecuvântatul motiv că nu avea ce să îşi reproşeze; nu Ortodoxia, ci Catolicismul îşi are istoria încărcată de crimele Inchiziţiei, ale clanului de episcopi Borgia – care a dat şi un papă criminal –, sau ale finanţiştilor din Curia papală, care l-au asasinat pe papa Ioan Paul I.

Aşadar, Ortodoxia nu are de ce să treacă prin purgatoriu, pentru că nu are ce păcate să ispăşească. Dar lui A. Cornea, care este un intelectual aşaa citit – citit şi de noi, în 22 –, aşa de ipocrit – ca orice „jidov rătăcitor“ pe meleaguri străine, unde trebuie să se adapteze la mediu –, aşa de söröşist – care trebuie să îşi merite banii murdari ai lui Söröş, făcuţi din speculaţii financiare –, aşadar, lui nu-i poţi cere să înţeleagă aceste lucruri, fiindcă este programat să le înţeleagă şi plătit să le explice exact invers.

Anca Manolescu:

„Poate că tocmai aici stă una din ciudăţeniile acestui incident confesional: el e tratat exclusiv după categoriile şi exigentele mise en scene-ei. În loc să fie alertaţi de faptul că Biserica ortodoxă a ajuns să se dea în spectacol, responsabilii ei organizează – ca la festivaluri şi concursuri – o contra-reprezentaţie. Siliţi să părăsească spaţiul în litigiu al bisericii clujene, ei profită de spaţiul stradal pentru a câştiga un spor de «vizibilitate socială». Un spor de vizibilitate care nu poate fi decât îndoielnic atâta vreme cât pune în atenţia publică o instituţie incapabilă să-şi asume crizele, dar mereu înclinată să şi le justifice. Procesiunea celor trei mii (ori două mii cinci sute) de preoţi ortodocşi din Ardeal, nu avea alt mesaj decât că «ei există». Dincolo de tăcerea semi-încruntată cu care au defilat, nu ni s-au oferit decât frânturi dintr-un discurs al confuziei. Confuzie ce pare special întreţinută pentru a permite orice fel de mutări ulterioare. Pe de o parte, Î.P.S. Sa Bartolomeu Anania a vorbit despre «dezbinarea românilor» – care nu e decât prea evidentă, în acest, caz, şi nu necesită declaraţii, ci un exerciţiu pragmatic de colegialitate confesională. A oficia o slujbă pentru acei «neprieteni» care sunt românii greco-catolici nu face, s-ar părea, decât să adauge un titlu la dosarul «dezbinării»“ [35].

Şi, desigur, controversatul Dan Pavel, care, văzându-se – în urma unor maşinaţii –, aproape instalat (din fericire, provizoriu) pe postul de director-adjunct la conducerea unui organism militar, începuse, deja, să dea ordine:

„Nu este treaba bisericilor să se amestece în politică, şi cu atât mai puţin în probleme legate de repararea greşelilor comise în timpul comunismului. Dacă vreuna din bisericile actuale ar fi reuşit, precum Biserica Catolică în Polonia, să se împotrivească în mod eroic comunismului, atunci că ar fi avut dreptul să emită anumite pretenţii. (…) Treaba bisericilor nu este să organizeze procesiuni asemănătoare defilărilor medievale ale Inchiziţiei sau celor actuale ale Ku-Klux-Klan-ului, în care să denunţe duşmanii neamului, promovând, astfel, ura interconfesională, sub masca hidoasă a iubirii creştine. (…) Creştin-democraţia are nişte imense resurse spirituale şi pragmatice. Nu mai rămâne decât ca ea să şi le folosească. (…) Asumarea unei asemeni provocări ar însemna infinit mai mult decât simpla câştigare a alegerilor şi formarea unui guvern“.

Fostul politruc comunist, năpârlit subit în proamerican, încheie obraznic: „Aşteptăm reacţii doctrinare“ [36]. Dar, ca un mercenar şcolit de Fundaţia lui Söröş şi de alte stabilimente de lângă Langley (S.U.A.) – ale căror acţiuni subversive şi-au manifestat consecinţele nefaste în confecţionarea manualelor criminale de istorie şi literatură –, trece sub tăcere, printre altele, faptul că 1) „eroismul“ Bisericii Romano-Catolice din Polonia s-a bazat, îndeosebi pe dolarii daţi în secret ca „ajutoare“ de către C.I.A. prin intermediul Vaticanului; că 2) toate cultele maghiarilor fac o puternică politică iredentistă şi antiromâneascăă; după cum ignoră şi faptul că 3) Inchiziţia era chintesenţa intoleranţei romano-catolice instituţionalizate, iar 4) Ku-Klux-Klan-ul este expresia aceleiaşi intolerante rasiste protestante – deci, în fond, de sorginte catolică –, desemnată de sigla wasp: white-anglo-saxon-protestant. În fond, Dan Pavel aplică politica numită „dublul standard“, specifică Occidentului, pe care o aplică şi U.D.M.R., după cum avea să releve – tardiv şi neplăcut surprins – Daniel Uncu, printre alţii, dintre cei „treziţi la realitate“.

Elocvent pentru a sublinia ipocrizia catolicismului cu care se îmbălsămează creştin-democraţia de sorginte germană – „creştin-democraţie“ care, prin P.N.Ţ.C.D., domină viaţa politică românească la acest sfârşit de mileniu – este faptul că, în plină revoluţie ştiinţifică şi tehnică (compatibilă, totuşi, cu credinţa în Dumnezeu), Vaticanul relansează practica acordării de indulgenţe. Or, cum se ştie, această „inginerie“ financiară a constituit principalul motiv al schismei din 1517 între catolici şi protestanţi. Acum, Biserica Luterană, în semn de protest, a decis să boicoteze celebrarea Anului Sfânt, care va începe la 24 decembrie 1999. Printre recomandările făcute catolicilor în scopul obţinerii indulgenţelor, Manualul indulgenţei – Enchiridium indulgentiarum – enumera şi donaţiile în contul unor organizaţii caritabile [37], dintre care, fireşte, că nu poate lipsi faimoasa organizaţie catolică CARITAS, prezentă şi în România şi condusă exclusiv de maghiari.

La adăpostul acestor catolici occidentali şi orientali se etalează şi Laurenţiu Horia Moisin, evident, unul din clanul senatorului ex-greco-catolic Ioan Moisin:

„Profesorul Ion Petru Culianu, tratând tema fundamentalismului, scria: «Fascismul românesc, însă, apare ca un fenomen tipic de fundamentalism în interiorul religiei ortodoxe. Ortodoxismul românesc, cultivat de Nichifor Crainic şi Nae Ionescu şi acceptat în mare parte ca ideologie de Corneliu Zelea Codreanu…». Şi încheie cu un avertisment: «Pericolul fundamentalismului în sânul ortodoxiei nu s-a stins. Dimpotrivă, azi pare mai puternic ca niciodată». Să fi avut celebrul profesor aptitudini profetice? Recentul comunicat C.S.A.T. pare să se constituie într-o dovadă neaşteptată“ [38].

De fapt, folosind sintagma „fundamentalism ortodox“, alături de celelalte imprecaţii la adresa clerului ortodox, L. H. Moisin şi ceilalţi ca el se înregimentează în grupul celor care întreţin războiul axiologic – o formă de manifestare a războiului atipic dus contra României.

Denigrarea Ortodoxiei sub cupola Parlamentului

Atacurile antiortodoxe din presă sunt conjugate cu cele din Parlament, devenite un fel de reflex pavlovian, precum cele ale lui Ioan Moisin:

„De fiecare dată când apare la microfonul din Sala Omnia, senatorul P.N.Ţ.C.D. Ioan Moisin incită spiritele. Ieri, se pare, a întrecut măsura. Moisin a rostit o declaraţie politică în care a înşiruit o serie de acuze la adresa reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.), spunând despre înalţii ierarhi ai acesteia că sunt farisei. Senatorul P.N.Ţ.C.D. a acuzat capii B.O.R. de colaborare cu bolşevicii şi fosta Securitate, afirmând indirect că ei ar fi «adevăraţii vrăjmaşi ai ţării»…“ [39].

Alte publicaţii aduc detalii complementare:

„Opoziţia a părăsit ieri sala de şedinţe a Senatului, după ce ţărănistul Ioan Moisin a acuzat «fariseismul clerului ortodox». El a citit o declaraţie politică dură la adresa preoţilor prezenţi la Cluj la rugăciunea din faţa Catedralei «Schimbarea la faţă», care tocmai fusese retrocedată greco-catolicilor. Moisin a spus că toţi cei care au participat la manifestaţie au avut tangenţe cu comuniştii şi Securitatea şi a cerut să li se publice dosarele. În declaraţie, senatorul ţărănist a mai cerut ca toţi miniştrii, parlamentarii, prefecţii şi primarii să declare public dacă au fost membri ai P.C.R. sau colaboratori ai Securităţii. Discursul său a fost întrerupt de preşedintele şedinţei, Petre Roman, care a spus că asemenea aprecieri jignitoare la adresa clerului ortodox nu pot face obiectul unei declaraţii politice. Roman a refuzat, însă, cererea P.D.S.R. ca Moisin să-şi retracteze afirmaţiile, considerând că s-ar crea «un precedent periculos». Proteste vehemente au venit şi din partea celorlalte partide din Opoziţie. Corneliu Vadim Tudor a calificat discursul drept «o crimă de lez-naţiune, o blasfemie». Şi senatorii P. N.Ţ.C.D. s-au delimitat de colegul lor. Şerban Săndulescu a declarat că afirmaţiile lui Moisin nu reprezintă punctul de vedere al P.N.Ţ.C.D.“ [40] „În cele din urmă, convinşi de faptul că Ioan Moisin va fi sancţionat de grup, senatorii P.D.S.R., P.U.N.R. şi P.R.M. au revenit la lucrări“ [41].

Dar, să ne reamintim că, la fel, după atacurile grobiene ale lui Matei Boilă de anul trecut, preşedintele de şedinţă, Mircea Ionescu-Quintus, a trebuit să-i ia microfonul pentru a-l împiedica să mai profereze injurii în cel mai curat stil fundamentalist. „Delimitarea“ liberală de atunci la atât s-a limitat, iar consecinţa a constat în recidivarea liderilor ex-greco-catolici, devenită exerciţiu, dar nu cu gloanţe oarbe. Consecinţa campaniei agresive a ex-greco-catolicilor a avut, totuşi, şi un mic efect pozitiv: reacţia cam tardivă a ortodocşilor din P.N.Ţ.C.D. În replică, deputatul ţărănist Ioan Roman, preot ortodox, a afirmat, printre altele, că senatorul ţărănist „a atacat B.O.R. fără să se gândească la consecinţe“ şi că P.N.Ţ.C.D. „nu este un partid confesional şi cel puţin 80 la sută dintre parlamentarii acestui partid sunt ortodocşi“. Numai că nici parlamentarii ţărănişti ortodocşi nu s-au gândit la consecinţe când s-au lăsat manipulaţi şi au acceptat politica restitutio in integrum, promovată de ex-greco-catolici. Ca urmare a acestei politici restituţioniste iraţionale şi periculoase pentru Statul Român, consecinţele se văd acum: remaghiarizarea prin reinstituirea horthysmului în Transilvania, leagănul poporului român.

Sunt semne bune că opoziţia ţărăniştilor ortodocşi fată de tutela catolicilor orientali tinde să ia amploare [42]. De altfel, se pare că singura şansă de supravieţuire a P.N.Ţ.C.D. rezidă tocmai în revigorarea dimensiunii sale ortodoxe. În fond, după cum relevase Dan Zamfirescu, Ortodoxia este calea de salvare a României. S-ar putea ca desprinderea A.N.C.D. din P.N.Ţ.C.D. să constituie un semn al unei astfel de revigorări. Deoarece, chiar dacă, de exemplu, Matei Boilă a declarat că a decis să formeze A.N.C.D.-ul pentru a lupta mai bine împotriva „corupţiei“, se pare că nu prea are cum să lupte de vreme ce corupţia este pentru neamul lui un fel de stigmat, căci tatăl său a fost direct implicat în „afacerea Skoda“ [43], scandal care a bulversat clasa politică românească în etapa interbelică.

Un clasament al publicaţiilor denigratoare

În ultimii ani, în cadrul acestei ofensive antistatale, antinaţionale şi antiortodoxe, România liberă a devenit tribuna centrală a intereselor Bisericii Catolice Orientale de Rit Bizantin şi principalul ziar care denigrează Biserica Ortodoxă Română [44]. La România liberă, unul dintre cei care s-au specializat în denigrarea Bisericii Ortodoxe Române este muzicantul Ion Zubaşcu [45].

Pe locul al doilea în acest clasament al cotidianelor se situează Evenimentul zilei [46].

De fapt, sub acest aspect, Evenimentul zilei s-a aflat, o vreme, la concurentă cu Ziua [47]. Dar, trebuie să recunoaştem că Ziua, vrând să fie „echidistantă“, publică uneori şi articole proortodoxe. De asemenea, l-a criticat cu metodă pe Ion Zubaşcu, pe care l-a dat şi în judecată pe această temă. Oricum, însă, trebuie să mai recunoaştem şi că a atras atenţia – fapt meritoriu – asupra politicii ostile a ziarului România liberă: „Există oare cu adevărat o ofensivă concertată diabolic împotriva Bisericii Ortodoxe, la care România liberă se face părtaşă cu bună ştiinţă? Ipoteza este puţin probabilă, dacă ne gândim că demonul este, totuşi, inteligent, rafinat, ceea ce nu se poate spune deloc despre afirmaţiile privitoare la Biserică din cotidianul în discuţie. Atunci, vor cei de la România liberă cu adevărat binele Bisericii, purificarea ei?“48. Dar Ziua nu a reuşit să ne convingă de faptul că doar din ipocrizie apelează la această „obiectivitate, neutralitate“, şi anume doar „ca să se pună bine cu Cel de Sus, pentru orice eventualitate“, pentru că, aşa cum se spunea într-o anecdotă din Epoca de Aur, „viitorul este mic, negru şi bate la uşă“ – la fel cum este şi în Epoca de Tranziţie.

Dintre publicaţiile săptămânale, în fruntea campaniei de denigrare se află revistele 22, Academia Caţavencu şi Dilema.

În fond, fariseismul invocat de un Ioan Moisin sau Matei Boilă nu este propriu clerului ortodox, ci, dimpotrivă, catolicilor, catolicilor orientali de rit bizantin (adică ex-greco-catolicilor) şi mercenarilor acestora, precum Dan Pavel, Gabriel Andreescu, Doina Cornea, Nicolae Manolescu şi ceilalţi citaţi mai sus. Căci fariseismul face parte din educaţia iezuită, acest comportament imoral fiind exemplificat nu numai de toată istoria Bisericii Romano-Catolice, ci şi de însuşi actualul şef al Vaticanului, după cum remarca David Yallop. Acesta este un scriitor occidental, nu este ortodox, ci probabil chiar catolic (dacă nu va fi fiind, cumva, evreu).

Referindu-se, printre altele, inclusiv la problema angajării clerului în politică, acesta – care nu poate fi acuzat de comunism – îi face Suveranului Pontif un portret în aqua forte, dar realist, bazându-se pe o documentare necontestată de Vatican:

„Multe milioane de cuvinte au fost scrise de la alegerea lui Karol Wojtyla încoace, în încercarea de a analiza şi de a înţelege ce fel de om este. Este genul de om care a putut lăsa în funcţii personaje ca Villot, Cody, Marcinkus, Mennini, de Strobel, de Bonis şi Poletti. Nu se poate apăra pe temei că era în necunoştinţă de cauză. Marcinkus este direct răspunzător în faţa papei şi este de neconceput ca papa să nu fie conştient de gradul de vinovăţie ce-l apasă pe Marcinkus. În ceea ce-l priveşte pe Cody, Sanctitatea Sa a fost înştiinţată în detaliu asupra întregii situaţii, în octombrie 1978, de către cardinalii Bonelli şi Baggio. Wojtyla nu a făcut nimic. Avem un papă care îi mustră public pe preoţii nicaraguani pentru implicarea lor în politică, dar, în acelaşi timp, îşi dă binecuvântarea pentru ca mari sume de dolari să fie puse, în mod secret şi ilegal, la dispoziţia Solidarităţii din Polonia. Este pontificatul cu două măsuri: una pentru papa, alta pentru restul omenirii. Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea este un triumf al învârtelilor politice, al corupţiei, al hoţilor internaţionali, precum Calvi, Gelli şi Sindona, în vreme ce Sanctitatea Sa îşi menţine o imagine mediatizată peste măsură, semănând cu un nesfârşit turneu rock and roll. Când un star muşcă din ţărână, oamenii din umbră au grijă ca afacerile să meargă înainte, iar în ultimii cinci ani (cartea a apărut în 1984, la şase ani de la moartea papei Ioan Paul I – n.n., V.I.Z.) încasările au crescut necontenit. Este regretabil că sever moralizatoarele discursuri ale Sanctităţii Sale nu se pot auzi, pesemne, şi în culise“ [49].

Mediatizarea excesivă a papei Ioan Paul al II-lea, similară unui star de film sau de muzică (recent şi-a înregistrat pe CD-ROM discursurile şi vizitele în lume, pentru a fi permanent în faţa şi în mintea enoriaşilor), atestă că „departamentul pentru promovarea imaginii pozitive“ a Vaticanului şi-a însuşit strategia militarilor aplicată, de exemplu, de CNN în Golful Persic sau în Iugoslavia în sens invers, dar cu acelaşi scop: să dezinformeze opinia publică şi să îi inducă imaginea croită în laboratoarele pentru manipularea psihologică şi mediatică a maselor. Căci, aşa cum relevă colonelul Stan Petrescu, în recenta sa carte, informaţiile constituie acum „a patra armă“. Nu importă unde sunt amplasate aceste laboratoare – între zidurile Pentagonului, ale Vaticanului, ale marilor corporaţii transnaţionale de radio şi televiziune –, important este ca diseminarea informaţiilor să aibă efectul scontat de cei care stabilesc strategia războiului informaţional. Deoarece războiul axiologic le subsumează pe cel mediatic şi psihologic, iar acestea sunt forme ale celui informaţional.

Revirimentul spiritului naţional

În contrast atât cu duplicitatea papală, cât şi cu paupertatea intelectuală şi morală reflectată de membrii „elitei“ politice şi literare autohtone citaţi sau doar enumeraţi mai sus, Radu Theodoru, un distins reprezentant al castei militare, expusese, în septembrie 1997, situaţia reală:

„Aşa-zisa lege Boilă votată de un Senat cam străin de istoria românilor şi nepăsător la urmările pe termen mediu şi lung ale unor legi votate în pripă este o foarte abilă manevră de destabilizare a Bisericii naţionale, aliindu-se ofensivei împotriva Răsăritului declanşată de catolicism, favorizând, direct sau indirect, odată cu greco-catolicii, sectele manevrate de peste ocean. (…) Această ofensivă greco-catolică se suprapune peste jalnica interpretare primitivă a pluralismului, sfârtecând ceea ce a mai rămas viu şi conştient din sentimentul unităţii naţionale. Adică exact ceea ce se vrea în pregătirea psihologică a secesiunii Transilvaniei. Este, de fapt, un atac deliberat, periculos, camuflat sub mantie iezuită, la unitatea structurală a Românei!“ [50].

Deşi, în mod expres în acest articol, Radu Theodoru – nefiind singurul, de fapt – anticipase consecinţele, dintre care primele urmări nu au întârziat să apară, vocea sa a răsunat în van, conform proverbului că „nimeni nu este profet în ţara lui“.

E-adevărat că, în ultima vreme – oarecum târziu, dar încă nu este prea târziu –, această optică a început să fie adoptată, sub diverse aspecte şi în diverse proporţii, de tot mai mulţi ziarişti şi lideri politici, unii făcând o voltă de 180 de grade. Notoriu este, în acest sens, senatorul ţărănist George Pruteanu51, dar respectiva voltă nu l-a salvat, totuşi, de la a fi dat afară din P.N.Ţ.C.D. Semnificativ este acest pasaj, printre altele, din Declaraţia Politică citită în plenul Senatului în 25 mai 1998:

„Fiindcă m-aţi provocat şi m-aţi ofensat, am să spun eu opiniei publice (şi, implicit, istoriei) de ce aţi luat direct decizia excluderii: pentru că aţi promis acest lucru U.D.M.R.-ului, care v-a cerut-o în mod expres şi public de nenumărate ori, prin gurile d-lor Francisc Baranyi, Asztalos, Marko Bela, Verestoy Attila. Le-aţi cerut doar să aibă puţintică răbdare, ca să nu sară în ochi că aţi luat măsura direct la comanda lor. Aţi stabilit cu ei nişte lucruri care jignesc spiritul naţional şi, din motive care nu pot fi mărturisite, trebuia să le şi duceţi la îndeplinire. Iar eu, naiv, şi de bună credinţă, crezând că sunt chiar într-un Partid NAŢIONAL Ţărănesc, al lui Maniu şi al lui Coposu (recitiţi-i textele despre pretenţiile iredentiste!), şi că-l servesc şi că-i fac bine, apropiindu-l de ce simt oamenii, v-am încurcat aceste socoteli necurate. (…) Dacă o va ţine tot aşa, P. N. Ţ. C. D. rămâne fără electorat“ [52].

În legătură cu acest aspect, într-un comentariu al scrisorii sale deschise, difuzat de Radio Contact, se subliniază:

„Senatorul George Pruteanu (…) afirmă că primeşte cu seninătate excluderea sa, dar contestă cu vehementă motivaţia deciziei P.N.Ţ.C.D., prin care îl acuză de minciună neruşinată şi făţărnicie crasă…“ [53].

Numai că, din păcate, avatarul politic al lui G. Pruteanu nu îl recomandă ca o figură politică a cărui credibilitate să impună altor partide, cu care ar duce tratative [54].

În acest sens de reviriment al principiului naţional benefică este, de exemplu, şi „trezirea la realitate“ a reputatului ziarist Ion Cristoiu, care a început să apere cauza naţională în publicaţia patronată de un senator ţărănist ex-greco-catolic. Numai că, devenind, „pe ultima sută“, la fel de naţionalist ca senatorul Corneliu Vadim Tudor (evident, fără să recunoască aceasta, de parcă ar fi un fapt ruşinos), a sfârşit prin a fi dat afară de la conducerea ziarului – după o polemică dură cu patronul, Ion Raţiu, iar directorul care l-a înlocuit, Dan Diaconescu, a început să fie intimidat prin interogatorii luate la Parchet [55]. După cum senatorul Corneliu Vadim Tudor riscă să fie „dat afară din politică“ din cauza, pe de o parte, a lipsei sale de abilitate în a fi naţionalist şi, pe de alta, din cauza politicii mondialiste promovate de guvernele postdecembriste. De altfel, la un congres de prin anii ‘70 al Partidului Comunist Român, un scriitor (se pare că Titus Popovici) s-a lamentat de faptul că „şi astăzi este greu să fii comunist“ – ceea ce i-a cam şocat pe unii. Iată că, după douăzeci de ani, au revenit şi vremurile când, ca acum patru decenii, este greu să fii şi naţionalist, ca în timpul imperialismelor de orice culoare politică: roşie, neagră sau roşu în dungi cu stele albe pe fond albastru (sau invers).

Asemenea încercări de apărare a intereselor naţionale constituie, totuşi, un început firav şi parcă ruşinat pentru că se apără principiul naţional, în comparaţie cu gravele diminuări ale atributelor suveranităţii şi independentei naţionale, pe care, în mod crescând, le-a făcut îndeosebi guvernarea de după noiembrie 1996, manevrată de către catolicii orientali (ex-greco-catolicii) – parcă spre a se conforma recomandărilor unui Samuel Huntington sau Strobe Talbott.

Reluarea campaniei de culpabilizare a Bisericii Ortodoxe Române, prilejuită de scandalul cultico-politic declanşat în 9-13 septembrie 1999 prin decizia iniţială [56] de respingere a calităţii de Biserică Naţională, statuată în noul proiect al Legii cultelor Bisericii Ortodoxe Române, scandal accentuat prin revenirea asupra deciziei într-o manieră cam nefericită [57], şi, pe de altă parte, scandalul politic legat de precaritatea manualului [58] „alternativ“ de istorie tipărit de Editura Sigma – care diminuează până la denigrare atât caracterul naţional, cât şi însăşi Istoria României, în consens cu denigrarea Bisericii Ortodoxe –, precum şi a manualului de literatură59 relevă că, într-adevăr, dimensiunea naţională unitară a statului, consfinţită de multimilenarul ortodoxism al cvasitotalităţii poporului român, de istoria reală şi de Constituţie este insuficient apărată, ceea ce este o reală ameninţare la adresa securităţii, suveranităţii şi independentei naţionale. De aceea, în acest context, este cu atât mai oportună şi mai gravă opinia formulată de către Î. P. S. Bartolomeu, Arhiepiscopul Clujului, Vadului şi Feleacului, care, totuşi, mai speră ca ministerul Educaţiei Naţionale să ia măsurile reparatorii necesare, altminteri, „noi, Biserica, prin profesorii pe care-i avem, vom prelua misiunea de a preda istoria Naţională în orele de religie. (…) Nu mă pronunţ împotriva predării istoriei după manuale alternative, dar acestea să nu fie blasfemiatoare. Şi eu am învăţat istoria după manuale alternative, dar am avut de ales între Nicolae Iorga şi Giurăsci“ [60].

Cu rezerva că, acum, periculozitatea situaţiei este mult mai mare, căci, întrucât Nicolae Iorga a fost şi a rămas naţionalist – spre deosebire de alţi istorici care, acum, şi-au schimbat convingerile ştiinţifice şi politice cu o promptitudine lipsită de ştiinţificitate şi de moralitate –, nici Nicolae Iorga nu mai poate fi studiat, măcar ca „alternativă“, el fiind înlocuit cu textele unor pseudo-lideri de opinie fabricaţi în epoca „dezinformării“ şi impuşi drept „personalităţi cu pregătire modernă, internaţională“ [61], având „viziunea unei istorii moderne şi deschise“ [62] – cum pretinde cu dezinvoltură ministrul Andrei Marga, motiv pentru care este citat cu admiraţie de Romaniai Magyar Szo. Invocând „viziunea deschisă“, istorico-filosoful Andrei Marga se manifestă ca obedient promotor al ideologiei lui Söröş, mai ales că o are pe post de consilieră pe Dakmara Georgescu [63], care este şi în conducerea Fundaţiei pentru o societate deschisă [64], a lui George Söröş.

Această argumentaţie reflectă, în subtext, la o analiză a conţinutului, presiunea noii ideologii söröşiste, internaţionaliste, mondialiste, de esenţă satanistă, în curs de instituire – aceea a finanţismului mondializat, a banului devenit noua şi singura credinţă: adică „viţelul de aur“ în ipostază modernă.

Bucureşti, Octombrie 1999

***Consecinţele denigrării Bisericii Ortodoxe Române

Studiul de mai sus este un „tablou“ al campaniei anti-ortodoxe, făcut acum 8-9 ani, dar numai pe baza surselor „deschise“. Dacă aminteşte de un tablou de Hyeronimus Bosch, este din cauza personajelor. În mod evident, escaladarea, în această vară – mai accentuată după trecerea în veşnicie a Patriarhului Teoctist –, a culpabilizării Bisericii Ortodoxe Române, a avut ca scop intimidarea clerului ortodox şi manevrarea lui în vederea alegerii unui patriarh obedient Ocultei internaţionale. După cum reiese inclusiv din acest studiul, denigrarea B.O.R. a fost conjugată permanent cu necontenita campanie de satanizare a Securităţii, satanizare care are rolul de catalizator al compromiterii atât a B.O.R., cât şi instituţiilor româneşti care ar îndrăzni să apere interesele naţionale. În acest mod se erodează, simultan, cei doi piloni principali ai structurii de rezistenţă a Poporului Român: Biserica Naţională şi Securitatea Naţională. De aceea se opuneau nişte ticăloşi ca Ioan Moisin, Matei Boilă, Dan Pavel, Gabriel Andreescu, Ion Zubaşcu et ejusdem farinae să i se atribuie statutul de Biserică Naţională: pentru că nu mai puteau să o denigreze cu aceeaşi eficienţă. Oricum, întrucât d-l Ion Adamescu a devenit patronul ziarului România liberă, iar, pe de altă parte, a scris cărţi pentru apărarea Ortodoxiei, ar fi cazul să-l dea afară pe chitaroidul Ion Zubaşcu, pentru materialele sale false, comise în apărarea tendenţioasă a ex-greco-catolicilor.

În acest sens, este necesar să precizez – aici laconic, deoarece le-am analizat detaliat în alte două studii65 –, două aspecte esenţiale, dar care sunt deliberat trecute sub tăcere de liderii ex-greco-catolici sau de mercenarii de presă de acest tip. 1) Ex-greco-catolicii, care „sunt mai catolici decât papa“ – aşa cum fac totdeauna renegaţii –, au fost primii care, în publicaţia Cuvântul Românesc, din luna mai 1990, care apare în Canada, au cerut, printre altele, aplicarea principiului restitutio in integrum, evident, la incitarea Vaticanului66; adică, în limbajul Serviciilor Secrete, ei „sunt nişte soldaţi care luptă sub steag străin“. 2a) În dreptul canonic juridic ortodox, bisericile (ca locaşuri de cult) şi proprietăţile aferente lor sunt bunul comun, obştesc, al enoriaşilor parohiei respectivei biserici. 2b) În dreptul canonic juridic romano-catolic, dimpotrivă, toate proprietăţile mobile şi imobile ale parohiilor din toată lumea aparţin exclusiv Vaticanului, ca „stat“: adică ele, odată trecute în proprietatea bisericii catolice sau ex-greco-catolice dintr-o anumită ţară (de exemplu, prin acel restitutio…), sunt scoase din jurisdicţia statului respectiv şi trecute, automat, în proprietatea aşa-zisului „stat papal“ Vatican – „stat papal“ care, cum se ştie şi cum am subliniat data trecută67, reprezintă cea mai mare şi cea mai criminală excrocherie din Istoria cunoscută a Planetei. Ei bine, liderii ex-greco-catolicilor din România sunt cei mai fanatici „avocaţi“ ai acestei escrocherii, care reprezintă „păcatul originar“ al Bisericii Romano-catolice, umbrela sub care şi pentru care a comis şirul nesfârşit al crimelor sale, care sunt crime contra umanităţii, deci imprescriptibile. Oricum, goana Vaticanului după dobândirea de proprietăţi este şi acum, ca şi în urmă cu 13-14 secole, la fel de imorală şi de criminală. Or, liderii ex-greco-catolici nu se pot scuza, că pardon, „n-am văzut, n-am ştiut, nici p-acolo n-am trecut!“ Mai ales că, de exemplu, după cum s-a mai semnalat, ex-senatorul P.N.Ţ.C.D. Matei Boilă este descendentul direct al familiei Boilă, implicate şi mai direct în escrocheria interbelică „Skoda“: deci, e o tradiţie uniată (greco-catolică) de sorginte criminală autentic romano-catolică, datând de la papa Ştefan al II-lea.

Articolul „Cine sunt anti-ortodocşii de serviciu ai momentului“, postat, recent, de Asociaţia Civic Media pe site-ul AlterMedia, aruncă, suplimentar, o altă lumină revelatoare asupra maşinaţiilor grupurilor de presiune externe, prin intermediul organizaţiilor interne, de tipul G.D.S.-ului, care a acţionat, după cum se vede, eficient. Prima încercare de îmbrobodire a preşedintelui Traian Băsescu prin înconjurarea lui cu consilieri ca Andrei Pleşu, Renate Weber şi alţi membri ai G.D.S. – unul din braţele „Caracatiţei“ Söröş – a dat greş, fiindcă Marele Matroz, deşi priveşte cam saşiu, i-a dibuit şi i-a înlăturat. Dar perfida Ocultă a reluat asaltul anti-Băsescu şi anti-România, băgându-i sub nas alţi farsori, de teapa „politologului american“ Tismăneanu Ticălosu’ cu „Comisia“ lui din care, iată, fac parte alţi ticăloşi ca arivistul evanghelist arhivist Dorin Dobrincu, ca grafomanul Cristian Vasile, care se autoplagiază ş.a. Este absolut evident de ce parvenitul Dorin Dobrincu – care este neoprotestant, deci, „teoretic“, ar trebui să fie anti-catolic şi pro-ortodox, dar, în realitate, este invers: anti-ortodox şi pro-catolic – a dat publicităţii dosarul Patriarhului Teoctist, deşi ştia că încalcă multe legi: a făcut-o deoarece ştia şi că va rămâne nepedepsit (deocamdată!), pentru că este evanghelist şi este manevrat de Ocultă, care va sări în apărarea lui dacă cineva ar avea de gând să-l condamne pentru încălcarea, sub specie penală, a legilor!

Luaţi aminte şi judecaţi singuri: (neo)protestantul anti-ortodox şi antinaţional Dorin Dobrincu, înscris ca „suporter“ al preşedintelui Traian Băsescu pe „lista intelectualilor“ care protestau contra suspendării acestuia de către Parlament şi membru în „Comisia“ băsesciană a jüden-ului (citeşte: jidanului) Tismineţki-Tismăneanu – comunist „român“ năpârlit subit în anticomunist internaţional (american) –, a fost proţăpit ca director al Arhivelor Naţionale (deşi nu întruneşte condiţiile legale!) de către premierul catolic (deci, anti-ortodox) Călin Popescu Tăriceanu, inamicul preşedintelui Traian Băsescu! Vedeţi încâlcita încrengătură malefică, odioasă?! Vedeţi cum şi-a băgat coada Satana?! Vedeţi agresiunea contra Ortodoxiei?! Într-adevăr, succesul acestor oculte manevre mefistofelice a fost asigurat: noul patriarh, Daniel, este de obedienţă catolică, aşa că viitorul Bisericii Ortodoxe Române este sumbru. Căci Daniel Ciubotea are un catod (cui) catolic în ciubotă: şi, deşi „a declarat imediat după alegere că va continua tradiţia“ – cum a consemnat o ziaristă ignorantă68, ca să nu zic altfel –, va trece la „modernizarea“ Bisericii şi îi va face o „electroliză“ cu acelaşi aggiornamento care a dus de râpă Biserica Romano-catolică. În consecinţă, şi viitorul României este la fel de sumbru. De aceea, poporul român trebuie să se trezească! Până nu va fi prea târziu.

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

NOTE:
[33]. Gabriel Andreescu, „Mesajul Î.P.S. Bartolomeu Anania“, în 22, 7-13 apr. 1998, p. 4
[34]. Andrei Cornea, „Ce vor armata şi biserica?“, în 2214-20 aprilie 1998, p. 7.
[35]. Anca Manolescu, „Spectacole“, în Dilema, 24 mar.-2 apr. 1998, p. 11.
[36]. Dan Pavel, „Ortodoxie, creştin-democraţie şi ecumenism“, în 22, 7-13 aprilie 1998, p. 5.
[37]. Alin Rădulescu, „Papa Ioan Paul al II-lea reînvie practica acordării de indulgenţe“, în Cotidianul, 9-10 oct. 1999, p. 1.
[38]. Laurenţiu Horia Moisin, „E cazul să ne temem?“, în 22, 3 febr. 1998, p. 2. Despre L. H. Moisin, vezi şi Ion Zubaşcu, „Întâlnirea Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi Greco-catolici“, România liberă (ed. a II-a), 16 iunie 1998, p. 10.
[39]. C. Anghelache, „Senatorul Moisin atacă dur Biserica Ortodoxă“, în Azi, 7 apr. 1998, p. A/8; vezi şi articolul redacţional „Senatorul Moisin a blasfemiat Biserica Ortodoxă“, în Cronica Română, 7 aprilie 1998, p. 10.
[40]. Alina Ristea, „Senatorul ţărănist Ioan Moisin a acuzat clerul ortodox de fariseism“, în Evenimentul zilei, 7 apr. 1998, p. 6; Senator Ioan Moisin, „Nimic din ceea ce este ascuns nu va rămâne nedezvăluit“, în România liberă, 14 mai 1998, p. 2.
[41]. Cristina Wlassopol, Gena Saru-Ispas, „Senatorul P.N.Ţ.C.D. Ioan Moisin a cerut publicarea listei cu preoţii ortodocşi care au colaborat cu Securitatea“, în Jurnalul Naţional, 7 apr. 1998, p. 13.
[42]. Andra Manta, „Ortodocşii şi greco-catolicii din P.N.Ţ.C.D. se ceartă între ei“, în Evenimentul zilei, 8 apr. 1998, p. 6; vezi şi Clementina Filip, „Deputaţii P.N.Ţ.C.D. se disociază de declaraţiile colegului lor, senatorul Ioan Moisin“, în România liberă, 8 apr. 1998, p. 3.
[43]. Mircea Dumitrescu, „«Afacerea Skoda» şi familia BOILĂ (1)“, în Politica, nr. 393, 9 oct. 1999, p. 5.
[44]. În România liberă, vezi, de exemplu, în 1997, numerele din: 3 oct., 8 oct., 6 dec.; în 1998, frecvenţa lor a devenit aproape săptămânală: Horaţiu Hulea, „Securitatea s-a infiltrat şi în Biserica greco-catolică“, în 9 ian., p. 10; Ion Zubaşcu, „Tezaurul de la Moscova şi Biserica greco-catolică“, în 17 ian., p. 6; Cristian Popa, „De nouă ierni / Greco-catolicii din Cluj îşi ţin slujbele sub cerul liber“, în 4 febr., p. 10; Ion Zubaşcu, „P.S. Justinian i-a blestemat pe locuitorii Ardudului / Episcopul Virgil Bercea solicită să fie arestat“, în 10 febr., p. 10; Cristina Terenche, „Va vizita vreodată Papa Moscova?“, în 17 febr.; Cristian Popa, „În cazul bisericii «Schimbarea la Faţă» din Cluj s-a ajuns la confruntări violente între credincioşi“, în 14 mar., p. 20; Ion Zubaşcu, „Scandaluri dezonorante pentru Mitropolitul Olteniei“, în 14 mar., p. 10; Matei Boilă, „Mărturisire“, în 21 mar. 1998, p. 3; Ion Zubaşcu, „Bastonul poliţiei sau puterea rugăciunii“, în 26 mar., p. 10; Sergiu Pavel Dan, „Noi culpabilizări aberante: cazurile Wim van Velzen şi «Schimbarea la Faţă» din Cluj“, în 28 mar., p. 18; Sergiu Grossu, „Sovrompatriarhia / Sărbătorirea desfiinţării Bisericii Unite / Sfânta mare neruşinare“, în 5 dec. 1998, p. 15.
[45]. Ion Zubaşcu, în România liberă, vezi, de ex., în 1997, numerele din 18 martie, p. 6; 19 mar., p. 10; 16 apr., p. 19; 10 mai, p. 6; 21 iunie, p. 7; 28 iunie, p. 14; etc.; în 1998, frecvenţa acestora s-a a mărit; elocvent este articolul „La 50 de ani de la întemniţarea episcopilor săi, biserica greco-catolică s-a lăsat răstignită a doua oară“, în 30 oct. 1998; p. 24; în 1999: „Patriarhia Română…“, în 16 ian., p. 2; „Ca fiu al Bisericii… “, în 23 ian., p. 14; „Vizita Papei în România nu trebuie să valideze fărădelegile comuniste“, 26 ian., p. 10; „Pacea de la Cozia / Biserica şi minerii“, în 26 ian., p. 2; „Vizita Papei ar aduce România cu un pas mai aproape de Europa“, în 6 febr., p. 7; „De la cenzura comunistă la cenzura ortodoxă“, în 22 mar., p. 3; „Limitarea vizitei Papei de către Patriarhie contrazice spiritul creştin şi ospitalitatea românească“, în 22 apr., p. 2; „O cale de urmat pentru Biserica Greco-catolică după vizita Papei“, în 17 iul., p. 10.
[46]. În Evenimentul zilei, vezi, de exemplu, Florin B. Ilarion, „Securişti în numele Domnului“, din 19 nov. 1997, p. 8; Nataly Adalbert, „Protopopiatul ortodox Baia Mare a informat Securitatea“, în 6 ian. 1998, p. 7; Corneliu Ciocan, „Vaticanul va arbitra conflictul dintre B.O.R. şi greco-catolici“, în 21 febr. 1998, p. 6; Bogdan Stanciu, „După un proces care a durat opt ani, Catedrala minoriţilor le rămâne greco-catolicilor“, în 23 febr. 1998, p. 16; Cornel Nistorescu, „Ameninţarea crucii“, în 24 mar. 1998, p. 1; Eduard Stanciu, „RADIO ANANIA salvează politichia!“, în 18 mai 1998, p. 1.
[47]. În Ziua, vezi, de exemplu, A.D., „Virgil Bercea a fost recunoscut…“, 5 ian. 1998, p. 12; Endina Roatiş, „Adunarea generală parohială a Bisericii «Schimbarea la Faţă» din Cluj a hotărât să nu predea greco-catolicilor locaşul de cult“, în 3 mar. 1998, p. 12; Raul Bura, „Judeţul Satu Mare este de opt ani scena scandalurilor interconfesionale. Ortodocşii şi catolicii se bat în recensăminte“, în 5 mar. 1998, p. 9; de asemenea, materialele din 3 oct. 1997, l nov. 1997, 14 nov. 1997, 29 dec. 1997, 12 ian. 1998.
[48]. Vasile Manea, „Falsă polemică în jurul ortodoxiei“, în Ziua, 31 ian. 1998, p. 2; similar, vezi şi Eugen Celan, „«Cruciada» împotriva ortodoxiei româneşti“, în Ziua, 28 mar. 1998, p. 9.
[49]. David Yallop, ÎN NUMELE DOMNULUI. O investigaţie privind asasinarea papei Ioan Paul I, Editura ALL, Bucureşti, 1997, p. 358-359.
[50]. Radu Theodoru, „Sub mantie iezuită“, în Ordinea, nr. 28, 12-18 septembrie 1997, p. 4.
[51]. Cf. Atac la persoană, nr. 13(25), 30 martie 1998, pag. 8.
[52]. George Pruteanu, „De ce am fost exclus din P.N.Ţ.C.D.“, în România Mare, nr. 411, 29 mai 1998, p. 11; vezi şi Cristian Şuţu, Cristina Wlassopol, „După ce a fost exclus din P.N.Ţ.C.D., Pruteanu va fi înlocuit de la conducerea Comisiei pentru învăţământ“, în Cotidianul, nr. 14(2059), 26 mai 1998, p. 4.
[53]. Radio Contact, Laura Ivăncioiu, la emisiunea de Ştiri, ora 14.30, din 25 mai 1998.
[54]. Vezi rubrica „007“, în Cotidianul, nr. 2481, 9-10 oct. 1999, p. 12.
[55]. Corneliu Vădim Tudor, „Numai o revoluţie mai poate salva patria!“, în România Mare, nr. 480, 24 sept. 1999, p. 14.
[56]. Grupajul redacţional „Prea Fericitul Patriarh Teoctist a refuzat să participe la sfinţirea bisericii din satul lui Ion Diaconescu“, în Adevărul, 13 sept. 1999, p. 1; grupajul „Legea cultelor aruncă în aer pacea religioasă din România / Patriarhul Teoctist protestează faţă de decizia Guvernului de a respinge recunoaşterea Bisericii Ortodoxe ca Biserică Naţională“, în Cotidianul, 13 sept. 1999, p. 2; grupajul „Pentru că nu a acordat Bisericii Ortodoxe Române statutul de Biserică Naţională / Patriarhul Teoctist afuriseşte Guvernul“, în Curierul Naţional, 13 sept. 1999, p. 1 şi 12; Amelia Ionaşcu ş.a., „Arhiepiscopul Bartolomeu al Clujului: «Dacă există stat naţional, trebuie să existe şi Biserică Naţional㻓, în Cotidianul, 14 sept. 1999, p. 3; O. I., „Ioan Moisin respinge Biserica Naţională“, în Adevărul, 15 sept. 1999, p. 1; Prof. dr. Dumitru Bălăeţ, „Biserica Ortodoxă Română este cu adevărat Biserica noastră Naţională“, în Politica, 18 sept. 1999, p. 15.
[57]. Grupajul redacţional „Radu Vasile a întors-o ca la Ploieşti / Biserica Ortodoxă Română este Biserică Naţională“, în Curierul Naţional, 15 sept. 1999, p. l şi 3; Lelia Munteanu, „Biserica Ortodoxă, repusă pe şest în drepturile ei“, în Adevărul, 15 sept. 1999, p. 1; Dragoş Moldovan ş.a., „Fantasmagoria premierului cu mai multe Biserici Naţionale e persiflată de toate partidele“, în Adevărul, 17 sept. 1999, p. 2; Răzvan Codrescu, „În controversa recentă asupra sintagmei de «Biserică naţională» / Ne supără realitatea sau formularea ei?“, în Ziua, 25 sept. 1999, p. 8.
[58]. Bogdan Tiberiu Iacob, „Potrivit afirmaţiilor deputatului Dan Ioan Popescu, «S-ar putea ca sforile scandalosului manual de istorie să fi fost trase de la Cotroceni»“, în Naţional, 7 oct. 1999, p. 4; Cătălin Dumitru, „Pentru controversatul «manual» de istorie s-au primit masive comenzi din Ardeal / M.E.N. habar nu avea ce a aprobat“, în Curierul Naţional, 7 oct. 1999, p. l.
[59]. Marina Dohi, „Manualele alternative de clasa a IX-a sunt mai «tari» decât cele de a XII-a / La «Română», elevii învaţă să comenteze «Playboy»“, în Libertatea, 13 oct. 1999, p. 7.
[60]. Sandu Mureşean, „Î.P.S. Bartolomeu, Arhiepiscopul Clujului, Vadului şi Feleacului: «Dacă M.E.N. nu va repara situaţia, atunci va prelua Biserica misiunea de a preda istoria României“, în Naţional, 9-10 oct. 1999, p. 1.
[61]. Melania Mandas Vergu, „De ce continuă «abureala» M.E.N. în problema «manualului» de Istorie / Secretarul de stat Fronescu şi consiliera Dakmara Georgescu, implicaţi şi legaţi direct de Editura Sigma“, în Adevărul, 9 oct. 1999, p. l şi 12.
[62]. Klarik Attila, „Ministrul Marga a pus punctul pe i…“, în Romaniai Magyar Szo (Bucureşti), 13 oct. 1999, p. 3.
[63]. Vezi supra, nota 61.
[64]. *** „Pe cine-a finanţat George Söröş în 1998?“, în Cronica Română, 23 aug. 1999, p. 3.
[65]. Theodor V. Alexandru, „Ilegalitatea cultului ex-greco-catolic“ (1), în Politica, 25 sept.e 1999, p. 16; continuare în nr. 392-402. Vezi şi Iulia Cristescu, „Impostura catolicilor orientali“ (1), în Politica, 25 sept. 1999, p. 16; continuare în nr. 392, până în nr. 412, 19 febr. 2000, p. 17.
[66]. Grigore Nedei, IMPERIALISMUL CATOLIC – O NOUĂ OFENSIVĂ ANTI-ROMÂNEASCĂ, Editura Clio, Bucureşti, 1993, p. 141-142.
[67]. Vezi „Biserica Ortodoxă Română şi Securitatea Naţională“, în SANTINELA, nr. 19, aug. 2007, p. 4-5 şi 15.
[68]. Roxana Iordache, „Patriarhul Daniel continuă tradiţia“, în Ziua, 14 sept. 2007.

Canonul 45 apostolic

Episcopul, presbiterul sau diaconul rugandu-se impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca numai, iar de a dat voie a lucra ca unor clerici, sa se cateriseasca.

Canonul 65 apostolic

Daca vreun cleric ori mirean va intra sa se roage in sinagoga iudeilor sau a ereticilor, sa se cateriseasca si sa se si afuriseasca.

Canonul 6 Sinod Laodiceea

Ereticilor sa nu le fie iertat a intra in casa lui Dumnezeu staruind ei in eres.

Canonul 32 Sinod Laodiceea

Nu se cuvine a lua binecuvantarile ereticilor, care sunt mai mult necuvantari decat binecuvantari.

Canonul 33 Sinod Laodiceea

Nu se cuvine a se ruga impreuna cu ereticii sau cu schismaticii.

Canonul 9 Timotei al Alexandriei

La dumnezeiasca Liturghie diaconul striga: cei neimpartasiti iesiti, deci ereticilor nu li se cuvine a fi de fata, afara daca fagaduiesc a se pocai si a fugi de eres.

Asaltul împotriva Ortodoxiei se duce printr-un război neloial, în care sunt folosite persoane de influenţă şi cu putere de decizie în justiţie şi factori administrativi. Un interviu reprodus prin bunavointa redactiei revistei Credinta Ortodoxa.

LEGERA PROPRIETATII a stârnit reacţii în întreaga ţară, dar mai ales în Ardeal. Urmărind cu interes emisiunile televizate ale av. Aurelian Pavelescu, pentru a afla unele detalii despre acest subiect am contactat şi unele persoane implicate în această problemă. În acest sens, Părintele Eftimie MITRA de la Schitul Ortodox Huta, judeţul Bihor, a binevoit a ne răspunde la câteva întrebări (Gabriel MEKEREŞ)

- Sunteţi de câţiva ani în proces cu Biserica Greco-Catolică pentru un petec de pământ. Care sunt cauzele acestui conflict?

- Nu e vorba doar de un petec oarecare. În 2 februarie 2004, m-am trezit în cutia poştală cu o citaţie prin care eram chemat în instanţă. Episcopia Greco-Catolică de Oradea revendica terenul pe care se află clădirile schitului nostru, e vorba de o poieniţă de aprox. 80 de ari împrejmuită de circa 3 hectare de pădure. Înainte de aceasta nu am avut nici o negociere cu partea catolică. Dacă interesul acestei acţiuni ar fi fost de ordin material, poate am fi avut o invitaţie la negocieri. Suntem la 19 Km de cel mai apropiat sat, tocmai în vârful munţilor, ei au aici mii de hectare de pădure. E clar că interesul lor e să desfiinţeze prin justiţie acest locaş monahal ortodox. Nu o dată mi s-a spus din partea catolicilor că îmi garantează că aici nu va mai pune picior de ortodox în timp ce, aceleaşi persoane, în faţa reporterilor şi a camerelor de filmat pozează ca bine intenţionaţi.

- De unde aveţi terenul?

- De la stat. L-am primit după 1990, înainte de a se da legea proprietăţii.

- Înainte de 1948 al cui a fost?

- Al lor, al catolicilor. Noi, între timp, am construit multe aici. Le-am propus teren la schimb în altă parte sau să le plătim valoarea terenului. N-au acceptat, îl vor tocmai pe acesta, ca să le plătim chirie. Nu pot fi de acord ca, la mine, în ţară să plătesc chirie la papa.

- De unde au avut ei aceste proprietăţi?

- De la Maria Tereza, din timpul ocupaţiei austro-ungare. Spre exemplu, terenul pentru care suntem în litigiu a fost a unui ţăran ortodox, Dudaş Ioan se numea, dar pentru că a refuzat trecerea la catolicism i s-au confiscat turmele de oi şi vaci, casa, moşia şi a devenit iobag. Toate aceste bunuri au fost trecute în proprietatea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea şi azi sunt revendicate prin justiţie. Legea proprietăţii spune să se dea foştilor proprietari ceea ce le-au confiscat comuniştii, dar nu spune nimic despre felul în care aceştia le-au obţinut înainte cu o sută-două de ani. În astfel de situaţii sunt multe biserici şi mânăstiri din Ardeal.

- Cum se desfăşoară lupta pe tărâmul lumesc, mai bine zis, pe tărâmul justiţiei?

- Cum aţi spus, lumeşte. Practic, nu putem vorbi de o luptă dreaptă, ci de un război inegal, purtat fără de reguli, în care unii se întăresc şi mai mult în credinţă iar alţii apostaziază, căutând în faţa semenilor fel de fel de justificări, de felul: “suntem Biserici surori”, “toleranţă”, “nu trebuie sa fim extremişti” etc… Adică să cedăm de bună voie biserici şi parohii doar ca să nu ne critice duşmanii neamului şi ai Bisericii.

- Spuneaţi că nu e vorba de o luptă dreaptă…

- Da. Multe dintre proprietăţile pe care le-au primit sunt luate pe nedrept, deoarece au fost despăgubiţi de stat înainte de 1948. Am în posesie documente care dovedesc cum catolicii au fost despăgubiţi pentru mii de hectare de păduri şi păşuni. Astfel de documente se pot găsi în fiecare oraş, la Arhivele Naţionale. Terenurile respective nu sunt nişte terenuri oarecare, ci, ţinând seama că sunt în staţiuni, au o valoare mare. Mulţi sunt ispitiţi cu astfel de terenuri. Am găsit unele documente care arată că ziarişti, reporteri, politicieni, ingineri cadastrişti, persoane de influenţă, primari, ofiţeri de politie, directori ai unor instituţii de stat, avocaţi, notari, judecători etc. au primit pământ dintre cele retrocedate. Multe dintre aceste “dărnicii” sunt acoperite cu misterioase contracte de vânzare-cumpărare. Fireşte, aceste persoane vor sluji intereselor catolicismului în Ardeal. Situaţia e atât de gravă încât aceşti judecători care au primit pământuri dintre cele retrocedate, judecă şi procese interconfesionale în care catolicii sunt favorizaţi in detrimentul ortodocşilor.

Un alt aspect al acestor proprietăţi e cel al prozelitismului. Din pădurile respective li se dau ţăranilor, în mod gratuit, lemne de foc sau pentru construcţii, pentru a trece la greco-catolicism. Personal, am primit propunerea din partea unui preot greco-catolic că, dacă voi trece la catolicism cu tot cu schit, îmi va da să administrez după cum voi dori pădurile retrocedate. Acel preot avea o funcţie înaltă în cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.

- Şi ce aţi făcut?

- Am refuzat, firesc. Mi s-a propus şi o maşină străină. Văzând că nu merge aşa, au recurs la şantaje, ameninţări, încercări de intimidare, m-au numit “intolerant”, “hulitor”, “răutăcios” şi-n toate felurile, au încercat să mă discrediteze în presă, ca să-mi pierd credibilitatea, şi multe altele. Cu toate acestea, nu au reuşit nimic.

- Ce veţi face în continuare?

- În cazul în care vor folosi, în continuare, asemenea metode, voi face o sesizare la departamentul anticorupţie. Nu la Oradea, ci la Bucureşti, în Ardeal nu avem şanse. Pe lângă actele de corupţie prin care domină administraţia, au şi o mare susţinere din partea unor partide politice. Cea mai mare susţinere vine din partea partidelor maghiare. Am încercat să fac public în mass media, dar nu se poate, au acaparat aproape toată presa şi televiziunile. Multe procese care, practic, ar fi trebuit să fie câştigate de ortodocşi, surprinzător au fost pierdute prin sentinţe dubioase. Dându-şi seama de aceste nedreptăţi, preoţii în cauză au cerut strămutarea proceselor peste Carpaţi. Astfel au avut câştig de cauză, cum e cazul şi catedralei din Târgu Mureş care, după strămutarea procesului la Curtea de Apel Bacău, a rămas ortodocşilor.

- Şi totuşi, oamenii acceptă ca, în schimbul unor lemne sau a unor imobile, să-şi părăsească credinţa?

- Majoritatea nu a acceptat. Au fost, însă, şi câteva cazuri izolate, în care s-au făcut compromisuri. Mulţi dintre oamenii de rând nu cunosc diferenţele de credinţă dintre ortodoxie si catolicism. Ar trebui, în acest sens, mai multă catehizare din partea preoţilor şi a profesorilor de religie. Omul care nu ştie ce înseamnă lepădarea de botezul ortodox cade uşor în această capcană. Aceştia nu conştientizează că îşi pierd mântuirea. Un ţăran dintr-un sat apropiat mi-a spus: “Eu tot ortodox am rămas, am semnat pe tabelul catolicilor doar de formă”, fără să conştientizeze că, prin acea semnătură, îşi exprimă apartenenţa religioasă şi, odată cu aceasta, şi mărturisirea de credinţă. Un altul spunea că “dacă şi catolicii se mântuiesc, de ce să nu beneficiem şi de ceea ce ne oferă?”. Dar aceşti oameni, poate nevinovaţi în neştiinţa lor, nu îşi dădeau seama că, odată cu lepădarea de Biserică, se leapădă şi de botez şi astfel îşi pierd sufletul, iar acele proprietăţi cu care sunt ademeniţi, au fost oarecând ale strămoşilor lor. Habsburgii, când au venit în Ardeal, n-au adus cu ei pământuri nici de la Roma şi nici de la Viena, ci le-au confiscat de la români, iar clădirile obţinute prin revendicări au fost construite de palmele iobagilor români, lucrători pe moşiile stăpânilor feudali de atunci, care erau tocmai episcopii catolici. Să speram că atât clerul, cât şi intelectualii îşi vor face datoria faţă de neam şi Biserica neamului, iar ierarhii vor conştientiza responsabilitatea ce o au atât în faţa istoriei, dar mai ales faţă de turma încredinţată. La timpul rânduit, cu toţii vom avea de dat un răspuns, fiecare la nivelul la care se află. În faţa lui Dumnezeu justificările adâncesc osânda, pe El nu-l putem păcăli cu poveşti lumeşti. Este de apreciat, în acest sens, curajul IPS Bartolomeu Anania care, cu riscul de a fi ponegrit prin mass-media, a ieşit în linia întâi, atunci când Ardealul devenise victima unui guvern trădător. Nu există mai mare trădare decât ce s-a făcut prin legea proprietăţilor. Practic, prin această lege, Ardealul, în mare parte, e ca şi cedat.

Mânăstirea Polovragi din judeţul Gorj va găzdui sâmbătă, 20 octombrie a.c., cea de-a cincea ediţie a “Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia”. La întrunirea de anul acesta sunt asteptati să participe circa 300 de tineri din judetele Dolj, Gorj şi Mehedinti, care activează în cadrul grupurilor creştine înfiinţate pe lângă parohiile din aceste judeţe.
Programul manifestării cuprinde participarea la Sfânta Liturghie şi la o serie de dezbateri şi discuţii pe grupuri şi în plen pe tema “Iubirea…nu cade niciodata”. Dezbaterile vor fi moderate de către Maica Siluana Vlad, stareţa Mânăstirii Jitianu şi regizorul Dan Puric, de la Teatrul National din Bucureşti.

Organizată sub patronajul al Mitropoliei Olteniei, întrunirea tinerilor crestini ortodocsi va fi onorată de prezenţa IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, a PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei şi a PS. Gurie Gorjeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. De asemenea, din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, vor fi prezenţi, ministru secretar de stat Gigel Sorinel Ştirbu şi consilierul Stelian Gomboş.

Evenimentul de la Mânăstirea Polovragi reprezintă continuarea proiectului de pastoraţie a tinerilor din Oltenia, iniţiat în anul 2003, atunci când, la Manăstirea Jitianu de lângă Craiova, peste 400 de tineri s-au întrunit sub genericul “Tânărul în Biserică astăzi - libertate şi iubire”. De atunci, această întrunire s-a realizat anual, primele două editii desfăşurându-se la Mânăstirea Jitianu, a treia la Mânăstirea Cămărăşeasca din judeţul Gorj, iar cea de anul trecut la Mânăstirea Topolniţa din judeţul Mehedinţi.

În cadrul acestor întruniri, tinerilor li se oferă posibilitatea să-şi mărturisească problemele şi să-şi exprime propriile opinii cu privire la relaţia lor cu Dumnezeu şi cu Biserica. (Mitropolia Olteniei)

Iata pozitia Sfantului Paisie Aghioritul (1924-1994) fata de ecumenism: “In probleme de credinta era neinduplecat. Avea o sensibilitate foarte mare in privinta Ortodoxiei, de aceea nu era de acord cu rugaciunile facute impreuna si cu comuniunea cu persoane neortodoxe. Spunea: “Ca sa ne rugam impreuna cu cineva, trebuie sa fim de aceeasi credinta”. Staretul rupea legaturile sau evita sa vorbeasca cu clerici care participau la rugaciuni comune cu eterodocsii. “Tainele” eterodocsilor nu le recunostea si sfatuia ca cei care vin la Ortodoxie sa fie catehizati bine inainte de a se boteza. A luptat impotriva ecumenismului si adeseori vorbea despre maretia si unicitatea Ortodoxiei, indemnat fiind de harul dumnezeiesc care salasluia in inima sa. Viata lui dovedea superioritatea Ortodoxiei. Pentru un timp Staretul, impreuna cu aproape toti parintii din Sfantul Munte, a incetat sa-l mai pomeneasca pe patriarhul Atenagora pentru compromisurile facute cu romano-catolicii. Dar aceasta a facut-o cu durere. “Ma rog la Dumnezeu, spunea el, ca sa ia zile din viata mea si sa le dea patriarhului Atenagora, ca sa se pocaiasca”. Despre monofiziti spunea: “Acestia nu spun ca nu i-au inteles pe Sfintii Parinti, ci spun ca Sfintii Parinti nu i-au inteles. Ca si cum ar spune ca ei au dreptate, iar Sfintii Parinti i-au inteles gresit”. A considerat ca este o hula impotriva Sfintilor Parinti scoaterea din cartile liturgice a textelor in care Dioscor si Sever sunt numiti eretici, propusa de unii ierarhi si teologi din Biserica Greciei. Spunea: “Oare atatia Sfinti Parinti care au avut iluminarea dumnezeiasca si au trait in aceeasi vreme cu ei, i-au inteles gresit si venim noi acum, dupa atatea veacuri, ca sa-i corectam pe Sfintii Parinti? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteala? Oare si ea a inteles gresit tomul ereticilor?”. Fara sa urmareasca sa apara ca un marturisitor, prin felul sau insa, se impotrivea, vorbea si scria anumitor persoane bisericesti. “Biserica, spunea el, nu este corabia fiecarui episcop, astfel incat sa faca ce vrea el”. Impotrivirile lui erau intotdeauna insotite de multa rugaciune si dragoste pentru Biserica, dar si pentru cei care se abateau de la dreapta credinta, si porneau dintr-o ravna lipsita de patima, plina de discernamant si de iluminare dumnezeiasca.”

Pentru cei care nu au aflat despre Sfantul Paisie Aghioritul si nu-i cunosc viata, voi pune aici trei relatari care arata cum a fost si ii este ascultata rugaciunea de catre Dumnezeu:

“Doamna Filita din Volos marturiseste: “Ma aflam intr-o situatie dificila, pentru ca nu o puteam ajuta si linisti pe sora mea, care cazuse in deznadejde cand aflase in urma analizelor facute ca are cancer la san. Atunci am cerut cu evlavie de la prietena mea mult pretioasa ei mostenire, fularul Cuviosului Staret Paisie. Tinandu-l strans la piept, cu mainile tremurande si cu inima batand cu putere, am alergat si l-am asezat in bratele celei suferinde. Iar aceea, cu lacrimi in ochi, a mers in fata icoanelor si s-a rugat. I-am urat insanatosire grabnica si am inapoiat fularul prietenei mele. Dupa patru-cinci zile sora mea a facut din nou analize, dar, o minune!, chistul de la san disparuse. Slavit sa fie numele Staretului Paisie!”

“Doamna Larisa Nicolaevna Maslova, medic din Moscova, marturiseste: “Am avut un accident in urma caruia ochiul meu stang se primejduia sa-si piarda lumina. Am fost dusa la Spitalul General din Moscova, dar acolo saloanele erau pline, de aceea m-au asezat in holul spitalului. In acea noapte nu am putut dormi si fiindca eram cuprinsa de intristare, am inceput sa ma rog. Catre dimineata, in timp ce ma aflam intre somn si veghe, mi-a aparut Batiusca Paisie. L-am recunoscut, caci citisem o carte despre viata lui. Mi-a acoperit capul cu un prosop mic, dupa care a disparut. In acea clipa mi-am dat seama ca vad cu ochiul care fusese bolnav. De aceea nu a mai fost nevoie de interventia medicilor. Am fost internata in spitalul amintit mai sus, intre 4-11 februarie 2002. Numarul fisei mele medicale este 31171. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru mila Sa ce a facut-o cu mine si lui Batiusca Paisie pentru ajutorul sau.”

“Intr-o dimineata de decembrie a anului 1996, la pangarul manastirii de la Suroti se aflau maica responsabila, doi soti impreuna cu copilul si cu tatal lor, doua femei de varsta mijlocie si un barbat tanar. Deodata s-a auzit un strigat puternic. Una dintre femeile de varsta mijlocie, care era destul de voinica, tocmai cazuse la pamant si incepuse sa se loveasca, sa urle salbatic si sa-si miste repede capul intr-o parte si alta. Privelistea era ingrozitoare. Femeia cu copilul au iesit afara, iar ceilalti s-au apropiat de ea ca s-o ajute. Mugea, gafaia si spunea cu o voce barbateasca, salbatica amenintatoare: “Am sa va arat eu voua, astora care nu credeti, am sa va arat eu… Inca putin si am sa va pun la toti 666 pe mana… O sa va inchinati cu totii mie… Ticalosilor, imbecililor… ” si alte ocari. Apoi a inceput sa scuipe si spunea infricosata: “Paisie, ma arzi, ma arzi, vrei sa ma trimiti inapoi in tartar… Si aceasta femeie nenorocita numai pe la manastiri ma duce… De ce o ajuti? Ma arzi, ma arzi!”. Urla si se lovea atat de tare, incat toti credeau ca isi va sparge capul. Era lucru vadit ca o chinuia diavolul. “Aaa… Aaa… “, striga iarasi. “Uite, a venit si Maria acum… Ma arzi, Paisie!” si strigand acestea, ramase nemiscata, de parca ar fi lesinat. Cei care erau de fata s-au apropiat pentru a o ajuta, iar femeile au acoperit-o cu hainele ei. Dupa aceasta au ridicat-o in picioare. Atunci femeia si-a deschis ochii si a inceput sa planga linistit, iar din adancurile inimii ei s-au revarsat aceste cuvinte: “Iti multumesc, Gheronda… Iti multumesc, Dumnezeul meu!”. Si repeta aceste cuvinte cu multa recunostinta. Apoi s-a ridicat, a mers inaintea icoanei lui Hristos si a Maicii Sale si a inceput sa se roage cu suspine negraite: “Dumnezeul meu… Dumnezeul meu… Cum de m-ai primit pe mine, nevrednica? Iti multumesc, Gheronda… Nu meritam, Dumnezeul meu, un astfel de ajutor.” Toata aceasta priveliste era deosebit de miscatoare. Apoi au salutat-o pe maica de la pangar si au plecat. Aceasta femeie care s-a izbavit de diavol a povestit ca in noaptea de dinaintea venirii ei la manastire l-a vazut pe Staretul Paisie care i-a spus: “Vino la mormantul meu si te voi face bine”. A doua zi a venit la manastire si dupa ce s-a inchinat la mormantul Staretului a venit la pangar, unde s-au petrecut cele descrise mai sus.” Nu sunt singurele relatari despre minunile Sfantului Paisie. S-au scris sute de pagini cu astfel de marturisiri ale celor care au fost vindecati de boli sau au fost ajutati in problemele sau necazurile lor de Sfantul Paisie cu puterea lui Dumnezeu.

Silviu Aroneţ

ADUNAREA ECUMENISTĂ de la Sibiu, din luna septembrie a.c. chiar dacă nu a avut nici o relevanţă pentru unitatea Bisericii lui Hristos [1], cea „Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” a avut darul, cel puţin pentru vremurile apostate în care trăim, de a despărţi oile de capre. Şi a oferit prilejul de a face a face o serie de observaţii.

O primă o observaţie ar fi că finanţarea ereticei adunări s-a făcut (şi) din bani publici, din banii contribuabililor creştini ortodocşi. Astfel, Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, a pus la dispoziţia organizatorilor, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, respectiv Arhiepiscopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Alba Iulia şi Făgăraş, suma de 1.400 mii lei (deci aproape 1,5 milioane lei în monedă nouă, respectiv circa 500 mii Euro) din Fondul de Rezervă bugetară a Guvernului pe anul 2007 (vezi HG. Nr.423/09. 05. 2007, publicată în M. Of. nr. 315/11. 05. 2007). Deci, se poate spune că, fie cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără de ştiinţă ortodocşii români au sponsorizat panerezia secolului.

Din alt punct de vedere, în ciuda participării numeroase, circa 2500 de invitaţi, reprezentanţi ai bisericilor europene, doar 16 membri ai Sfântului Sinod au participat la adunarea de la Sibiu. Deci trei sferturi dintre sinodali, spre cinstea lor, au lipsit de la cel mai important moment pierzător de suflete al acestui început de secol. Dintre cei care s-au alăturat „amfitrionului de facto al manifestării” [2], ÎPS Daniel Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (ales între timp Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) putem aminti pe ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Sibiului, ÎPS Teofan al Olteniei, pe Arhiepiscopul Albei ÎPS Andrei Andreicuţ şi pe ÎPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului. Deci se poate spune că există un curent antiecumenist în Biserica Ortodoxă şi că acesta este destul de puternic, în ciuda faptului că Patriarhul Daniel încearcă să minimalizeze acest lucru, ca şi opoziţia monahismului românesc, dealtfel.

Nici după poleiala festivistă care a îmbrăcat manifestările de la Sibiu lucrurile nu par a funcţiona cum şi-ar dori promotorii rătăcirii ecumeniste, nemulţumirile şi divergenţele răzbătând din declaraţiile unora dintre participanţi, chiar dacă acestea au fost îmbrăcate într-un limbaj diplomatic. Astfel, Episcopul Wolfgang Huber, preşedintele Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care este „abordată chestiunea botezului” spunând că „Bisericile noastre ar trebui să găsească o expresie comună, asumată de toţi şi care să-i atragă pe toţi cei care doresc să se apropie de credinţă” [3]. Cardinalul catolic Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine a căutat să atenueze duritatea afirmaţiei Papei Benedict al XVI lea care afirmase că Biserica Romei este „singura biserică deplină”, în timp ce Bisericile Ortodoxe nu sunt decât „biserici locale sau particulare”. Cardinalul Kasper a arătat că prin citarea documentului emis de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei (varianta modernă a inchiziţiei) papa nu a vrut decât să „dovedească adevărul” şi a relevat că „diferenţele nu se referă la creştinism sau mântuire, ci la transmiterea corectă a mântuirii şi la biserica văzută” [4].

Însă, de departe, cel mai tranşant s-a arătat reprezentantul Patriarhului Alexei al II lea al Rusiei, ÎPS Kiril, Mitropolit de Smolesck şi Kaliningrad, care într-o conferinţă de presă a afirmat că: „Ne confruntăm cu o criză a mişcării ecumenice, cu o nouă sciziune a familiei creştine. Aceasta din cauza faptului că nu avem o percepţie comună asupra moralei creştine. Care este mesajul cu privire la păcat? Aceasta este o grijă majoră pe care vreau să o împărtăşesc cu dvs.” [5], adăugând că nu este sigur că îşi va pune semnătura pe documentul final al Adunării Ecumeniste de la Sibiu.

Document care cuprinde 10 recomandări, care va fi trecut în Carta Ecumenică şi constituie liniile directoare pentru Bisericile din Europa în următoarea perioadă de timp. Aceste zece recomandări sunt [6]:

1.Recomandăm reînnoirea misiunii noastre ca şi creştini şi ca biserici, de a îL proclama pe Hristos ca Lumina şi Salvatorul Lumii;
2. Recomandăm să se continue discuţiile privind recunoaşterea botezului, fiind conştienţi de importantele realizări pe această temă în mai multe ţări şi fiind conştienţi de faptul că această chestiune este strâns legată de înţelegerea euharistiei;
3. Recomandăm să se găsească modalităţi de a identifica experienţe care să ne unească: să ne rugam unul pentru celalalt, pelerinaje ecumenice, studierea teologiei în comun, iniţiative sociale şi diaconice comune, proiecte culturale şi sprijinirea vieţii societăţii pe baza valorilor creştine;
4. Recomandăm întreaga participare a întregului popor al lui Dumnezeu şi la această adunare, în particular să ţinem cont de apelul tinerilor, al bisericilor, al minorităţilor etnice şi al persoanelor cu dizabilităţi;
5. Recomandăm ca bisericile noastre să recunoască că migranţii străini nu sunt doar beneficiari ai grijii creştine, ci şi ei pot să joace un rol activ în viaţa bisericii şi în a societăţii. Să oferim o mai buna îngrijire pastorala migranţilor, celor care cer azil şi refugiaţilor şi să promovam drepturile minorităţilor etnice în Europa, în mod special al romilor;
6. Recomandăm să implementăm în continuare Carta Ecumenica ca un ghid stimulator pentru călătoria noastră ecumenică în Europa;
7 Recomandăm creştinilor din Europa să sprijine obiectivele de dezvoltare ale Naţiunilor Unite ca un pas urgent înspre stoparea sărăciei;
8. Recomandăm să aibă loc un proces consultativ care să pună accent pe justiţia ecologică în contextul schimbărilor climaterice. Recomandăm responsabilitate europeana pentru o evoluţie justă a globalizarii;
9. Recomandăm susţinerea iniţiativelor de anulare a datoriilor Africii şi un comerţ cinstit;
10. Recomandăm ca perioada între 1 septembrie şi 4 octombrie (2007 - n.red) să fie dedicata rugăciunii pentru protecţia Creaţiei şi a promovării unui stil de viata sustenabil care să combată modificările climaterice.

Manifestările s-au desfăşurat sub semnul luminii (masonice oare?). Astfel acestea au început şi s-au desfăşurat sub tematica „Lumina lui Hristos luminează tuturor. Speranţă pentru înnoire şi unitate în Europa”, iar încheierea s-a făcut sub sloganul „Sărbătoarea luminii”. Aceasta a presupus o defilare, cu iz păgân, cu torţe şi drapelele ţărilor participante şi cu toacă. Şocantă, de-a dreptul, este declaraţia organizatorului marşului, pastorul romano-catolic Attila Nagy, care a spus: „Această procesiune reprezintă intrarea Luminii în întuneric. Lumina este simbolul lui Hristos […]” [7].

Note:
[1]. Vezi Portalul Tineretului Creştin Ortodox din Republica Moldova: http://logos.md
[2]. Vezi „Cotidianul”, ediţia din 6 septembrie 2007.
[3]. Ibidem.
[4]. Ibidem.
[5]. Ibidem.
[6]. Vezi: www.romanialibera.ro
[7]. Vezi: www.ziare.ro