Asaltul împotriva Ortodoxiei se duce printr-un război neloial, în care sunt folosite persoane de influenţă şi cu putere de decizie în justiţie şi factori administrativi. Un interviu reprodus prin bunavointa redactiei revistei Credinta Ortodoxa.

LEGERA PROPRIETATII a stârnit reacţii în întreaga ţară, dar mai ales în Ardeal. Urmărind cu interes emisiunile televizate ale av. Aurelian Pavelescu, pentru a afla unele detalii despre acest subiect am contactat şi unele persoane implicate în această problemă. În acest sens, Părintele Eftimie MITRA de la Schitul Ortodox Huta, judeţul Bihor, a binevoit a ne răspunde la câteva întrebări (Gabriel MEKEREŞ)

- Sunteţi de câţiva ani în proces cu Biserica Greco-Catolică pentru un petec de pământ. Care sunt cauzele acestui conflict?

- Nu e vorba doar de un petec oarecare. În 2 februarie 2004, m-am trezit în cutia poştală cu o citaţie prin care eram chemat în instanţă. Episcopia Greco-Catolică de Oradea revendica terenul pe care se află clădirile schitului nostru, e vorba de o poieniţă de aprox. 80 de ari împrejmuită de circa 3 hectare de pădure. Înainte de aceasta nu am avut nici o negociere cu partea catolică. Dacă interesul acestei acţiuni ar fi fost de ordin material, poate am fi avut o invitaţie la negocieri. Suntem la 19 Km de cel mai apropiat sat, tocmai în vârful munţilor, ei au aici mii de hectare de pădure. E clar că interesul lor e să desfiinţeze prin justiţie acest locaş monahal ortodox. Nu o dată mi s-a spus din partea catolicilor că îmi garantează că aici nu va mai pune picior de ortodox în timp ce, aceleaşi persoane, în faţa reporterilor şi a camerelor de filmat pozează ca bine intenţionaţi.

- De unde aveţi terenul?

- De la stat. L-am primit după 1990, înainte de a se da legea proprietăţii.

- Înainte de 1948 al cui a fost?

- Al lor, al catolicilor. Noi, între timp, am construit multe aici. Le-am propus teren la schimb în altă parte sau să le plătim valoarea terenului. N-au acceptat, îl vor tocmai pe acesta, ca să le plătim chirie. Nu pot fi de acord ca, la mine, în ţară să plătesc chirie la papa.

- De unde au avut ei aceste proprietăţi?

- De la Maria Tereza, din timpul ocupaţiei austro-ungare. Spre exemplu, terenul pentru care suntem în litigiu a fost a unui ţăran ortodox, Dudaş Ioan se numea, dar pentru că a refuzat trecerea la catolicism i s-au confiscat turmele de oi şi vaci, casa, moşia şi a devenit iobag. Toate aceste bunuri au fost trecute în proprietatea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea şi azi sunt revendicate prin justiţie. Legea proprietăţii spune să se dea foştilor proprietari ceea ce le-au confiscat comuniştii, dar nu spune nimic despre felul în care aceştia le-au obţinut înainte cu o sută-două de ani. În astfel de situaţii sunt multe biserici şi mânăstiri din Ardeal.

- Cum se desfăşoară lupta pe tărâmul lumesc, mai bine zis, pe tărâmul justiţiei?

- Cum aţi spus, lumeşte. Practic, nu putem vorbi de o luptă dreaptă, ci de un război inegal, purtat fără de reguli, în care unii se întăresc şi mai mult în credinţă iar alţii apostaziază, căutând în faţa semenilor fel de fel de justificări, de felul: “suntem Biserici surori”, “toleranţă”, “nu trebuie sa fim extremişti” etc… Adică să cedăm de bună voie biserici şi parohii doar ca să nu ne critice duşmanii neamului şi ai Bisericii.

- Spuneaţi că nu e vorba de o luptă dreaptă…

- Da. Multe dintre proprietăţile pe care le-au primit sunt luate pe nedrept, deoarece au fost despăgubiţi de stat înainte de 1948. Am în posesie documente care dovedesc cum catolicii au fost despăgubiţi pentru mii de hectare de păduri şi păşuni. Astfel de documente se pot găsi în fiecare oraş, la Arhivele Naţionale. Terenurile respective nu sunt nişte terenuri oarecare, ci, ţinând seama că sunt în staţiuni, au o valoare mare. Mulţi sunt ispitiţi cu astfel de terenuri. Am găsit unele documente care arată că ziarişti, reporteri, politicieni, ingineri cadastrişti, persoane de influenţă, primari, ofiţeri de politie, directori ai unor instituţii de stat, avocaţi, notari, judecători etc. au primit pământ dintre cele retrocedate. Multe dintre aceste “dărnicii” sunt acoperite cu misterioase contracte de vânzare-cumpărare. Fireşte, aceste persoane vor sluji intereselor catolicismului în Ardeal. Situaţia e atât de gravă încât aceşti judecători care au primit pământuri dintre cele retrocedate, judecă şi procese interconfesionale în care catolicii sunt favorizaţi in detrimentul ortodocşilor.

Un alt aspect al acestor proprietăţi e cel al prozelitismului. Din pădurile respective li se dau ţăranilor, în mod gratuit, lemne de foc sau pentru construcţii, pentru a trece la greco-catolicism. Personal, am primit propunerea din partea unui preot greco-catolic că, dacă voi trece la catolicism cu tot cu schit, îmi va da să administrez după cum voi dori pădurile retrocedate. Acel preot avea o funcţie înaltă în cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.

- Şi ce aţi făcut?

- Am refuzat, firesc. Mi s-a propus şi o maşină străină. Văzând că nu merge aşa, au recurs la şantaje, ameninţări, încercări de intimidare, m-au numit “intolerant”, “hulitor”, “răutăcios” şi-n toate felurile, au încercat să mă discrediteze în presă, ca să-mi pierd credibilitatea, şi multe altele. Cu toate acestea, nu au reuşit nimic.

- Ce veţi face în continuare?

- În cazul în care vor folosi, în continuare, asemenea metode, voi face o sesizare la departamentul anticorupţie. Nu la Oradea, ci la Bucureşti, în Ardeal nu avem şanse. Pe lângă actele de corupţie prin care domină administraţia, au şi o mare susţinere din partea unor partide politice. Cea mai mare susţinere vine din partea partidelor maghiare. Am încercat să fac public în mass media, dar nu se poate, au acaparat aproape toată presa şi televiziunile. Multe procese care, practic, ar fi trebuit să fie câştigate de ortodocşi, surprinzător au fost pierdute prin sentinţe dubioase. Dându-şi seama de aceste nedreptăţi, preoţii în cauză au cerut strămutarea proceselor peste Carpaţi. Astfel au avut câştig de cauză, cum e cazul şi catedralei din Târgu Mureş care, după strămutarea procesului la Curtea de Apel Bacău, a rămas ortodocşilor.

- Şi totuşi, oamenii acceptă ca, în schimbul unor lemne sau a unor imobile, să-şi părăsească credinţa?

- Majoritatea nu a acceptat. Au fost, însă, şi câteva cazuri izolate, în care s-au făcut compromisuri. Mulţi dintre oamenii de rând nu cunosc diferenţele de credinţă dintre ortodoxie si catolicism. Ar trebui, în acest sens, mai multă catehizare din partea preoţilor şi a profesorilor de religie. Omul care nu ştie ce înseamnă lepădarea de botezul ortodox cade uşor în această capcană. Aceştia nu conştientizează că îşi pierd mântuirea. Un ţăran dintr-un sat apropiat mi-a spus: “Eu tot ortodox am rămas, am semnat pe tabelul catolicilor doar de formă”, fără să conştientizeze că, prin acea semnătură, îşi exprimă apartenenţa religioasă şi, odată cu aceasta, şi mărturisirea de credinţă. Un altul spunea că “dacă şi catolicii se mântuiesc, de ce să nu beneficiem şi de ceea ce ne oferă?”. Dar aceşti oameni, poate nevinovaţi în neştiinţa lor, nu îşi dădeau seama că, odată cu lepădarea de Biserică, se leapădă şi de botez şi astfel îşi pierd sufletul, iar acele proprietăţi cu care sunt ademeniţi, au fost oarecând ale strămoşilor lor. Habsburgii, când au venit în Ardeal, n-au adus cu ei pământuri nici de la Roma şi nici de la Viena, ci le-au confiscat de la români, iar clădirile obţinute prin revendicări au fost construite de palmele iobagilor români, lucrători pe moşiile stăpânilor feudali de atunci, care erau tocmai episcopii catolici. Să speram că atât clerul, cât şi intelectualii îşi vor face datoria faţă de neam şi Biserica neamului, iar ierarhii vor conştientiza responsabilitatea ce o au atât în faţa istoriei, dar mai ales faţă de turma încredinţată. La timpul rânduit, cu toţii vom avea de dat un răspuns, fiecare la nivelul la care se află. În faţa lui Dumnezeu justificările adâncesc osânda, pe El nu-l putem păcăli cu poveşti lumeşti. Este de apreciat, în acest sens, curajul IPS Bartolomeu Anania care, cu riscul de a fi ponegrit prin mass-media, a ieşit în linia întâi, atunci când Ardealul devenise victima unui guvern trădător. Nu există mai mare trădare decât ce s-a făcut prin legea proprietăţilor. Practic, prin această lege, Ardealul, în mare parte, e ca şi cedat.